Triburile și dependența

Dacă mă gândesc așa un pic la câți ani am pierdut jucându-mă, cred că s-ar aduna un sfer din viață, dacă nu mai mult. Dar ce pot să spun, nu regret nimic. Au fost momente extraordinare, amintiri plăcute, în cea mai mare parte și experiențe de neuitat. Ca să nu zic că m-au ajutat foarte mult aceste jocuri. Mi-au dezvoltat gândirea, limba engleză și am cunoscut o mulțime de oameni.

Cei mai mulți ani i-am pierdut la triburile. Cred că știți jocul. Acum e un pic.. schimbat, dacă pot spune asta, față de cum era când îl jucam eu. Am dat de el la un an după ce a apărut versiunea românească și nu l-am mai lăsat vreo cinci ani. Îl jucam toată ziua. Eram dependent de el. Stăteam câte 20 de ore pe zi, iar când dormeam îmi suna alarma că trebuia să dau atacuri să ajungă în aceeași secundă. Trimiteam trupe din sate diferite, parcurgeau distanța într-un timp diferit.

Am cunoscut persoane din toată țara, chiar și plecați în străinătate. Am dat de o profesoară de matematică care a ajuns să mă ajute la teme, am dat de un profesor de geografie, un altul de informatică. Din orașul meu doar vreo trei persoane. Nu m-am întâlnit niciodată cu ei. Nu îmi place să ies cu străini, dar e bine că îi știu. O dată l-am cucerit pe unul și a început să mă amenințe, că mă caută și alte povești. M-a amuzat peste măsură.

Când am renunțat, a trebuit să o fac brusc. Am sters contul, fără să stau pe gânduri. Ideea mi-a venit într-o seară, în acea seară am și renunțat. Dacă aș fi lăsat pe următoarea zi, poate încă aș mai fi jucat. Cred că doar așa aș fi putut învinge o dependeță atât de mare. Dacă se puea într-un mod mai puțin dureros, cu siguranță aș fi încercat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *